Bărbatul ține lumea pe umeri și o femeie în brațe… O imagine poetică și profundă, nu-i așa? Dar ce înseamnă cu adevărat? De ce pe umeri? Poate pentru că bărbații sunt adesea cei care primesc poverile cele mai grele. Nu cărăm această lume pe umeri doar pentru a o suporta; o gestionăm, o modelăm și uneori o distrugem. Pentru că, să fim sinceri, cum poți construi ceva nou fără să dărâmi ce e vechi? Nu poți să pui lumea în mâinile unei femei, nu pentru că n-ar putea, ci pentru că mâinile ei sunt deja pline – copii, casă, căldură. Fiecare are rolul său, nu pentru că așa ar trebui, ci pentru că așa s-a întâmplat să fie. Sau poate chiar așa ar trebui, cine știe?
Da, cele mai periculoase meserii sunt, de obicei, pentru bărbați. Dar cine a spus că o femeie acasă, cu trei copii, nu trăiește și ea pericolul în felul său? E înfricoșător, dar nu se vede. Aici e diferența. Un bărbat pe șantier e un erou, la pescuit e un erou, pe câmpul de luptă e decorat. Și femeia cu tigaia în mână? E muncă, e greu, dar rar i se recunoaște. Și totuși, ține piept. Ține totul în echilibru.
Infrastructura? Da, bărbații construiesc drumuri, poduri, orașe. Dar știi ce construiesc femeile? Tot ce vezi în jurul tău acasă: confort, căldură, iubire. Poți să le măsori și să le pui în procente? Câți bărbați și câte femei contribuie la dragoste și la acel sentiment de „acasă”? Despre asta vorbim.
Și în timp ce unii discută despre profesiile care rămân neschimbate de secole, nu uita că femeile încă sunt asistente, profesoare, ghidate de grijă și iubire. De ce nu sunt toate ingineri? Pentru că, uneori, cineva trebuie să crească un copil, să-l țină în brațe, să-i ofere iubire. Poate acel cineva este același bărbat care duce lumea pe umeri? Poate, dar e deja epuizat. Așa că fiecare face ce știe mai bine, cum a fost dintotdeauna.
Cât despre premiile Nobel… Nu le poți pune într-un buzunar și nici nu pot înlocui dragostea și copiii. Poate că bărbatul câștigă, dar cui îi spune mai târziu? Femeii care e acolo lângă el, pentru că e important să aibă pe cineva aproape atunci când lasă jos povara lumii, obosit, dar fericit. Fără o femeie, lumea asta s-ar fi prăbușit de mult. Și nu pentru că ea ar fi mai slabă, ci pentru că are propriile ei misiuni, fără de care toată puterea masculină ar fi zadarnică. Bărbații construiesc această lume pentru femei și o distrug tot pentru ele. E paradoxul nostru.
Așa că nu are sens să ne întrebăm cine e mai puternic și cine e mai slab. Să acceptăm că suntem diferiți, iar aceasta este adevărata noastră bogăție. Bărbații pot duce lumea pe umeri, iar femeile o pot purta în brațe. Fără unul, celălalt nu ar fi nimic. Nu căutăm egalitate, ci armonie. Și armonia, cum bine știm, vine din echilibru. Așa că păstrați pacea, bărbați, și voi, femeilor, continuați să cultivați iubirea, căci e mai prețioasă decât orice altceva. Și cu toții vom fi bine.