Un sătean, Ion, plecase în America acum mulți ani și se întorcea an de an în satul său natal, aducând cu el câte o bucată din visul american. Fiecare vară, de când se știau vecinii, Ion le dădea câte 100 de dolari fiecăruia, așa, de amintirea vremurilor bune. Era un adevărat ritual al generozității, care transforma toată comunitatea într-un mic festival de bucurie și recunoștință.
Într-o vară, însă, Ion se întoarce, dar de data asta nu mai era la fel de darnic. Scoate din buzunar niște bancnote, dar în loc de obișnuiții 100 de dolari, le dă fiecăruia câte 50. Vasile, unul dintre vecini, îl prinde de braț și îl întreabă mirat:
„Băi, Ioane, dar ce s-a întâmplat anul ăsta? Numai 50 de dolari? E criză în America sau ce?”
Ion, zâmbind puțin jenat, îi răspunde: „E, Vasile, nu-i vorba de criză, dar acum am copii mari. Trebuie să-i țin la școală, știi cum e, învățământul costă.”
Vasile dă din cap, aparent înțelegător, dar cum Ion pleacă mai departe să-și împartă dolarii rămași, îl trage pe un alt vecin de mânecă și-i șoptește, uimit și cu un strop de indignare: „Îți dai seama? Ăsta își ține copiii la școală pe banii noștri!”