Voiam să fac un șir (serie) de articole despre politicienii noștri și așa am ajuns la Valeriu Nicolae, un om extraordinar, care mi-a făcut munca în totalitate. DA, ar fi trebuit să scriu eu despre Călin Georgescu, despre programul apă, hrană, energie. Dar uite că a făcut-o unul mai bine instruit ca mine. Ce regret azi? Că în 1992, în loc să intru în politică fiind în București, am ales să fac afaceri într-o țară semi-comunistă, condusă de foștii comuniști. Așa că ce-mi rămâne mie de făcut aici pe cel mai citit site din România? Să vă dau un link la fiecare video făcut de Valeriu Nicolae despre cei care ne conduc azi, ne-au condus în trecut și se pare că ne vor conduce și în viitor.
Starea Impostorilor cu Valeriu Nicolae
Dar ca să nu mă întrebați cine-i Valeriu Nicolae, vă zic eu neîntrebat: un rom (țigan pe vechi) care a ajuns departe, prin propriile puteri, dintr-un ghetou din România. Deși are doar 53 de ani (născut la Caransebeș pe 11 decembrie 1970, la doar 5 ani diferență de mine), absolvent de informatică (iarăși coincidență – păcat că nu aveam cum să fim colegi, eu am terminat facultatea cu 5 ani mai devreme!), aici coincidențele se opresc. Eu ASE la București, el Academia de Studii Diplomatice din Valletta, Malta. Oarecum dorințele noastre se mai ciocnesc de câteva ori: el ajunge în SUA și Canada, eu doar depun dosarul de emigrare; el scrie cărți, eu pe site-ul TraLaLa!
Oarecum cred că s-a intersectat cu domnul Călin Georgescu, el fiind secretar de stat în Ministerul Muncii și, nu ai să crezi, membru al consiliului Înaltului Comisar pentru Drepturile Omului din cadrul ONU. Așadar, zic eu, că atunci când vreți să aflați ceva despre un om public din România, fie el politician sau ziarist, căutați pe YouTube ce spune Valeriu Nicolae despre el. Deja are 81 de episoade, ai ce asculta și, dacă nu o să îți dea lacrimile, ai putea chiar să râzi de cât de naivi am fost în toți acești ani. Eu unul am ajuns la părerea că, deși nu ar trebui să o votez niciodată pe Lasconi, pare cea mai puțin atinsă de comuniști și securiști. Ce-i drept, nici minte nu o prea duce, dar aflați despre ea mai multe la Starea Impostorilor.